Oficial, am terminat liceul.
„Oh, vai, ce rău o să mă doară sufletul din cauza despărţirii de voi, dragii mei colegi! Că, vai, sunt ultimele clipe petrecute impreună...”.
Aşa am tot auzit de vreo două luni încoace, dar mai ales pe 17 iunie, bineînţeles, sub diferite formulări, bocetele deosebit de sincere ale progeniturilor majore ale sătenilor din Tecuci şi de prin vasta zonă acoperită cu nylon ranforsat de prin împrejurimi.
Să trăiţi voi!?! (cum ar spune B.A.V.) „Ultimele clipe” de care tot spuneţi sau cam lungit ca o telenovelă răsuflată şi şi-au pierdut semnificaţiile. Iar alea care nu s-au pierdut, s-au alterat. De la căldură, probabil... Păi cum vine asta, ca la sfârşitul liceului să te îmbraci ca la terminarea facultăţii? Să defilezi (vorba vine, să defilezi - am mers vreo 10-15 metri şi ne-au fost făcute vreo 30-45 de poze) într-o robă la mâna a enşpea, cu celebra tocă pe cap şi cu o încercare de diplomă în mână, acordată „pentru efortul de edificare a personalităţii în anii de liceu”. Da, noroc cu diploma, mi-ar fi rămas personalitatea needificată şi aş fi fost şi obosit fără rost după atâta efort.
Diploma, rod al competenţei corelate a unei firme de printing (din „inima Moldovei”) şi a secretariatului liceului... pardon, Colegiului Naţional Spriţu H., era - şi încă este - falsă/greşită deoarece, în stânga semnăturii invizibile a Domnului Director, apare, după expunere în faţa unei lumini, data de 17.06.2010 (unu şapte punct unu şase punct doi zero unu zero).
Mda, după kitsch-ul ăsta al importului de obiceiuri/ceremonii, măcar m-am mai destins ascultând, lăsând la o parte microfonia, concertul de beatbox susţinut de MC Doamna Director featuring The Dirigs Clan present Spooky Aliens Crew, aceştia din urmă fiind nişte specimene fericite că au primit teancuri de hârtii care le vor aduce, nu-i aşa, succes garantat în viaţă. Da, aşa-i! Poţi tu, cititorule, să te lauzi şi/sau să fii lăudat (pe degeaba, desigur, aşa spun toţi scamatorii... fără preparaţie) că ai diplome de la „olimpiezi” intergalactice de limba şi literatura română, cultură civică şi alte asemenea bălării?
Apropo de limba română: am dat (la plural - noi, cei de-a doişpea) competenţele la această minunată disciplină şi am obţinut (tot la plural), spre surprinderea mea, o grămadă de calificative „experimentat”. Să vă dau nişte exemple de posesori ai acestui prestigios titlu: un vorbitor de binară care scrie „ne-am”, „să-ţi”, „m-am” fără cratimă, o agricultoare care confundă „demult” cu „de mult”, o ciudată (în esenţă, asemănătoare mie) care, făcând-o pe erudita, concluzionează, într-o discuţie amicală pe chat, cu construcţia „pana la urma urmei”. Hai, daţi-o-n compentenţa mă-sii, băi experimentaţilor!
Revenind la subiect:
După plecarea de la careu, clasa de care aparţin a decis, într-o fracţiune de secundă în care intensitatea emoţională a fost mai mare decât forţa care a produs Big Bang-ul, să mai defileze, de capul ei, prin satul Tecuci, costumaţi în aceleaşi nefericite haine şi accesorii. Să defileze, şi nu aşa cum se face la sat, pe jos, ci cu automobilele din dotare. Şi cum n-aveau prea multe la dispoziţie, au fost nevoiţi să se introducă prea mulţi în spaţii prea strâmte şi, inevitabil, după închiderea portierelor, presiunea i-a împins pe jumătate afară, pe geamurile acţionate electric. Au pornit urlând de bucurie (nu ştiu din ce motiv) şi claxonând prin sat, urmaţi la scurt timp de alţi inşi la fel de bucuroşi şi euforici (iar nu ştiu motivul) de la alte clase, semn că efectul de turmă funcţionează perfect în situaţii care cer comportament infantil/primitiv.
Dar staţi liniştiţi, „oamenii legii” şi-au făcut datoria şi au amendat pe aceşti „deranjatori” ai liniştii publice. Am văzut live o scenă şi am râs din tot sufletul (cu toate că îmi lipseşte cu desăvârşire acest accesoriu inventat de oameni). Şi cum maşinile groazei, aceste iaduri pe roţi din care ieşeau zgomote îngrozitoare, s-au răspândit prin tot satul, sunt sigur că scena s-a mai repetat (de câteva ori).
Însă „ziua absolvirii” mi-a fost reanimată de o scurtă şi întâmplătoare întâlnire cu un tecucean - un om trecut de 50 de ani, spărgător de seminţe în faţa unui chioşc de ziare din drumul meu spre casă.
- Ce au ăştia, mă, de ţipă aşa? mă întreabă, văzând că am toca în mână.
- Au terminat liceul, îi zic.
- Aaa, da?!? se miră el, iar apoi concluzionează, lăsându-mă uimit de cât adevăr a putut pune în câteva cuvinte: Or fi terminat ei liceul, dar tot proşti au rămas!
-------------------------------------------------------------------------------------------------